Calatorii...

Delhi

2011-04-22T21:05:00.014+03:00

In Delhi, am stat in doua randuri. O data am venit de la Jaipur cu trenul si o data de la Varanasi cu avionul, dupa ce am renuntat sa mai mergem pana in Darjeeling si Kolkata cu trenul de noapte. Desi imi pare rau ca n-am apucat sa vad muntii Himalaya si plantatiile de ceai din Darjeeling, cred ca a fost o decizie buna sa ne intoarcem in Delhi.

Al doilea oras ca marime al Indiei, Delhi are una dintre cele mai bine dezvoltate infrastructuri, dintre orasele indiene. Asta inseamna un trafic mai lejer, atat de lejer pe cat este posibil in India. La strazile si bulevardele largi construite de englezi se adauga si modernul metrou, construit pentru jocurile Commonwealth 2010, care rivalizeaza cu cele din marile orase ale lumii.

Dar si metroul cu toata aparenta sa modernitate, cu linii suspendate si trenuri rapide este totusi in India si prin urmare are caracterul sau aparte. Ca sa mergi cu el, trebuie sa fi perchezitionat de un politist, iar bagajul trebuie trecut printr-un dispozitiv ca acelea de la aeroport. Barbatii sunt verificati de un politist, iar femeile de o politista. In statiile mai putin importante, regula asta nu schimba mult lucrurile, in schimb in cele mari, la coada pentru femei asteapta 5-6 persoane, in timp ce la cea de barbati sunt sute de oameni. Apoi, fiecare metrou are un vagon special pentru femei, care e de obicei destul de liber. Restul metroului este plin de barbati buluciti, de te miri cum pot incapea atatia oameni in atata spatiu. Probabil ca explicatia pentru acest fapt este ca in familiile traditionale indiene, barbatul este singurul care aduce banii in familie, totusi te-ai fi asteptat ca intr-un oras din secolul 21 lucrurile sa stea altfel.

Dar Delhi nu este chiar asa de modern. O data ce ai parasit strazile principale si bulevardele largi, te intalnesti cu aceeasi Indie de peste tot: aglomeratie, vaci comunitare, claxoane, gunoi si mirosuri "necrutatoare".

In Delhi am vizitat Jama Masjid, cea mai mare moschee din India, Fortul Rosu (Lal Qila), mormantul lui Humayun si Laxami Narayan Mandir. In rest am stat o gramada de timp prin emporiumurile guvernamentale, niste magazine de suveniruri, numite pompos "emporium". Faptul ca sunt guvernamentale inseamna ca au preturi fixe, nenegociabile, lucru unicat in India si vanzatorii care nu se tin dupa tine sa-ti vanda ceva, ceea ce era iarasi unicat. Preturile sunt mai mari decat in alte parti, dar si lucrurile de aici par de-o calitate mai buna. Cred ca a doua zi in care ne-am simtit bine in India, dupa cea din Jodhpur, a fost cea pe care am petrecut-o la cumparaturi prin emporiumuri si apoi la mausoleul lui Humayun, un loc foarte frumos, dar, mai important decat asta, un loc linistit. Celelalte zile in care ne-am mai simtit bine au fost cele in care stateam la Varanasi in hotel, ne trageam sufletul dupa calatoria cu trenul si nu ieseam decat sa mancam :)

Delhi a fost una din experientele decente ale excursiei noastre. Inceputul si sfaristul au fost mai ciudate. Cand am venit din Jaipur cu trenul, taximetristul ne-a dus in alta parte decat trebuia, apoi a trebuit sa traversam un pod peste 16 linii ferate ca sa ajungem la un hotel care nu avea locuri libere, apoi inapoi, pentru a vizita vreo 5 hoteluri, in care nici daca iti dadeau bani n-ai fi stat, pana sa gasim un loc mai OK.

Cand am plecat din Delhi, am aranjat la hotel ca un taxi sa ne duca la aeroport. Am platit in avans receptionerului si ne-am suit in taxi. Am mers un pic, dupa care soferul s-a intors candid sa ne intrebe unde mergem. Deja in minte, ma si gandeam ca am platit banii degeaba la hotel, daca taximetristul nu stia unde vrem sa mergem, dar pana la urma am ajuns cu bine. La aeroport, am avut alte bucurii. La intrare pe bagajul de mana se pune o stampila, care arata ca bagajul a fost verificat. La mine au uitat sa faca asta, iar cand am vrut sa ne urcam in avion, pe mine m-au oprit sa ma verifice din nou. Toti restul pasagerilor au intrat, pana a ajuns persoana care trebuia sa verifice geanta inca o data si normal n-a gasit nimic.

Asadar nici macar lucrurile simple nu sunt simple in India, si nici cea mai temeinica pregatire nu te va feri de surprize (de obicei, neplacute :)

Varanasi

2011-04-18T21:33:00.009+03:00

Intrarea noastra in Varanasi, nu a fost chiar triumfala. Dupa noaptea "extraordinara" din Marudhar Express, eram la pamant. Nici in Varanasi, lucrurile nu au mers chiar pe roate: hotelul la care vrusesem sa mergem fiind plin. Dupa ce ne-am fatait ceva timp, cu rucsacii in spate, in plin soare, la 12 ziua, am gasit pana la urma un loc decent. Mai pe seara dupa ce ne-am mai tras un pic sufletul, am gasit si un restaurant bun, chiar daca serveau doar mancare vegetariana. De fapt, carne gasesti destul de rar, in special, in restaurantele pentru turisti straini.

Hotelul nostru nu era in zona turistica, de pe langa Gange. Aici lumea nu se oferea sa-ti vanda nimic, nu vroia poze cu tine si in afara de cateva priviri lungi, te simteai ca acasa sau cat "acasa" poti sa te simti in India. Desi in jur mai erau destul de multe hoteluri, ele erau pline in special cu indieni, care trecusera la motivul vizitei in cartea hotelului "religia", pentru ca Varanasi este cel mai sfant loc al hindusilor. Daca dai coltul aici, ciclul reincarnarilor se intrerupe, scopul religiei hinduse.

La Varanasi, atractia principala e raul Gange si ghaturile de pe malul sau. Majoritatea ghaturilor sunt folosite pentru bai rituale, dar cateva sunt folosite pe post de crematoriu. Cadavrele sunt imbaiate in rau, apoi arse, iar, dupa 11 zile, cenusa lor este aruncata tot in Gange. De altfel, raul este foarte poluat, dar acest lucru nu-i opreste pe hindusi sa-si faca baia rituala aici.

Mai putin spiritual, tot in Gange, sunt spalate turme de bivoli sau haine, care sunt apoi uscate intinse pe pietre, alaturi de caramizi "ecologice" din balegar. Eu sincer n-am prea simtit spiritualitatea locului, dar eu n-am fost niciodata prea spiritual.

Un pic mai curat a fost Sarnath, unul dintre cele mai importante patru locuri budiste de pelerinaj, aflat la 15km de Varanasi. Aici Budha a tinut una dintre invataturile sale, iar imparatul budist Ashoka a construit o "stupa" si o manastire care au fost insa abandonate de mult. Mai interesante decat vestigiile arheologice erau grupurile de calugari veniti in pelerinaj si caprioarele din parcul din apropiere.

Pana la urma, Varanasi n-a fost atat de rau. Ne-am lins ranile, am renuntat la planul cu muntii Himalaya si Kolkata, ne-am luat bilete de avion inapoi in Mumbai si am inceput sa numaram zilele pe care le mai aveam de petrecut in India. In plus, oamenii din Varanasi erau mai putin stresanti decat in alte parti, iar spectacolul strazilor din Varanasi era poate la fel de fascinant ca si atractiile turistice ale orasului:

Marudhar Express sau trenul groazei

2011-04-16T15:54:00.003+03:00

In general calatoriile cu trenul prin India sunt recomandate de catre ghidurile turistice, care expun intr-o lumina favorabila reteaua de transport feroviar indiana. Eu cred, totusi, ca autorii acestor ghiduri n-au mers niciodata cu Marudhar Express.

Trenul merge de la Jodhpur la Varanasi si parcurge aceasta distanta in vreo 24 de ore. Noi am mers cu el de doua ori: prima data de la Jodhpur la Jaipur, iar a doua de la Agra la Varanasi. De fiecare data am luat biletul cel mai scump si, credeam noi, la clasa cea mai buna. Dar nici macar biletul cel mai scump, nu te poate feri de surprizele Indiei.

Cum o buna parte din drum este parcursa noaptea, majoritate vagoanelor sunt vagoane de dormit. De aceea, primul drum, desi l-am parcurs in timpul zilei, am mers intr-un vagon de dormit, clasa 2AC (cu siguranta acest detaliu nu pare foarte important si nici noi nu i-am dat mare importanta, dar experientele viitoare ne-au dovedit contrariul). La inceput in vagon mai erau o familie locala si un cuplu de englezii, mai in varsta, frumos imbracati. Ne-am gandit ca am nimerit bine, ca n-am luat biletul cel mai scump degeaba, doar mergeau oameni respectabili in vagonul nostru. Dar, n-a plecat bine trenul din gara si o aud pe Andreea "semitipand". Eu o intreb ce are. Cauza sperieturii din vagonul cel mai scump din tren era un soarece care zburda vesel pe sub bancile vagonului. Sase ore, cat a durat calatoria, am enumerat posibilele boli transmisibile de catre micul nostru tovaras de calatorie. Intre timp, vagonul s-a mai umplut dar in afara de englezi, nimeni nu a dat prea mare importanta soarecelui. Dupa ce s-au plans englezii, cineva a dat cu dezinfectant pe podea, dar nu a schimbat prea mult situatia. Cred ca si soarecele s-a bucurat ca merge pe o podea curata.

In cele din urma am ajuns la Jaipur si am coborat primii din tren, cu speranta ca nu va trebui mai sa trecem prin asa ceva vreodata. Dar bineinteles ca povestea nu s-a terminat aici.

Dupa Jaipur si Delhi am ajuns in Agra si vroiam sa cumparam bilet de tren spre Varanasi, cand am aflat cu bucurie ca singurul tren pe care puteam sa-l luam era, surpriza, Marudhar Express. In culmea "bucuriei", ne gandeam deja la reintalnirea cu vechiul nostru prieten si poate si cu familia lui, de ce nu :)

Dar "incredibila Indie" avea, ca de obicei, alte planuri pentru noi. Totul a mers prost incepand de la cumparatul biletelor. Pentru ca Varanasi este cel mai important loc de pelerinaj hindus, trenul care era aproape gol intre Jodhpur si Jaipur era acum plin si biletele greu de obtinut. A trebuit sa platim o taxa suplimentara ca sa fim siguri ca urcam in tren, dar am platit-o cu inima impacata, ca macar eram siguri ca mergem mai departe.

Apoi in ziua plecarii, am ajuns prea devreme la gara, iar garile indiene sunt groaznice. Tot peronul si sala de asteptare erau pline de oameni trantiti direct pe jos pe langa bagaje si cand zic pline, trebuie sa-ti imaginezi ca spatiul pe unde mergi e mai mic decat suprafata ocupata de oameni. Adauga la asta faptul ca oamenii nu au obiceiul sa puna mana la gura cand tusesc si ca tusesc toti de parca-s pe moarte si ai deja o idee de ce loc edenic e gara din Agra. Ne mutam afara din gara, acolo aerul este respirabil, dar sunt o gramada de tantari, asa ca ne intoarcem inapoi pe peron. Ce mai, trei ore minunate.

In sfarsit, vine si trenul nostru, dar pe alta linie decat cea pe care trebuia. Fugim peste pasarela cu restul puhoiului de oameni care mergeau la Varanasi. Cand coboram de pe pod o luam inevitabil gresit in cautarea vagonului, iar trenurile indiene sunt lungi ca marfarele la noi. Am ajuns la capatul trenului, fara sa gasim vagonul si fugim "veseli" in directia opusa (nu sunt prea mandru de ce era la gura mea in timpul asta despre indieni si trenurile lor). Gasim in cele din urma vagonul, mai e inca timp pana pleaca trenul asa ca ne relaxam o secunda. Am crezut ca am scapat, dar cand ne urcam in tren ramanem ca trazniti. Pe locurile noastre, erau deja 4 oameni. Stam fara replica cu bagajele in spate, in mijlocul coridorului si nu intelegem ce se intampla. Aparent, clasa 2AC, inseamna doua paturi suprapuse, deci patru intr-un compartiment. Noi, in schimb am nimerit la 3AC, trei paturi suprapuse si deci sase oameni in compartiment. Si bucurie, bucurie, noi aveam si locurile cele mai de sus. Si mai bucurie, fiind vagon cu aer conditionat, eu am nimerit langa gura de ventilatie.

Pe langa "valurile" de noroc care ne loveau, am avut si proasta inspiratie sa punem rucsacii cu noi in pat, pentru ca citisem ca la Varanasi se fura din tren si, in plus, vazusem cu o zi inainte un japonez buimac care le povestea altora, ca cineva ii daduse sa bea apa in trenul dinspre Varanasi si i se facuse rau si d-abia ajunsese la hotelul unde l-am auzit si noi povestind.

In timpul unei nopti albe, inghesuiti intre bagaje si cu ventilatia in cap a trebuit sa regandim planul meu minune care mai presupunea doua calatorii cu trenurile de noapte. E greu sa descrii starea pe care am trait-o noi in acel tren, de abia dupa doua zile ne-am revenit dupa drumul asta. Oricum dorinta noastra de a mai "experimenta" India a fost franta. Am renuntat la restul excursiei planificate si am luat un bilet de avion spre Delhi.

Taj Mahal, ghid de supravietuire a turistului in India

2011-04-10T10:06:00.006+03:00

Ai reusit intr-un fel sau altul sa ajungi in orasul destinatie. Sa calatoresti cu trenul este in sine o aventura: pana cumperi biletul de tren esti deja gata sa bati pe cineva, si nici dupa ce il ai nu esti sigur ca pleci, dar pana la urma reusesti.

Reusesti sa ajungi si la un hotel, desi nici partea asta nu e lipsita de surprize. De exemplu in Agra, ne-am inteles cu taximetristul sa mergem la Taj Mahal, dar Taj Mahalul este mare, iar traficul este oprit pe langa el, asa ca am fost evacuati neceremonios, cu tot cu bagaje, la vreo 10-15 minute de mers pe jos de Taj si de hoteluri, asta in conditiile in care se putea totusi ajunge mult mai aproape.

Trecem si peste asta si presupunem ca ai reusit sa te cazezi la un hotel. Hotelurile sunt relativ ieftine, 14 dolari pentru o camera de doua persoane am dat noi in medie, dar se putea sta si cu mult mai putin. Camerele astea vin tot timpul cu surprize incluse. Cateva din pataniile noastre: in doua locuri, hotelul era langa moschee, asa ca la 5:30 vroiai, nu vroiai te trezeau credinciosii lui Allah cu chemarea la rugaciune; in alte doua locuri, hotelul era prea aproape de gara, iar conductorii de locomotiva isi folosesc sirena asa cum isi folosesc soferii indieni claxonul (foarte des); si cand ai scapat de toate astea ai vecini care vorbesc tare, isi curata caile respiratorii foarte zgomotos si pereti subtiri.

N-ai probleme cu zgomotul, ai fost inspirat si ti-ai luat dopuri de urechi, n-ai scapat totusi de probleme. Urmatoarea incercare: apa calda. Apa calda este peste tot, dar intr-un loc e numai dimineata si seara (super OK), in altul trebuie sa dai tu drumul la boiler, in altul trebuie sa-l chemi pe receptioner sa dea drumul la boiler, in altul trebuie sa-l chemi pe receptioner sa dea drumul la boiler si sa puna siguranta la loc dupa ce se spala un om, ca sa se poata spala si celalalt, in altul ai apa calda mereu dar nu e presiune, in altul trebuie sa astepti jumatate de ora sa se incalzeasca si tot asa...

Deci te-ai cazat. Esti bine, pentru moment te mai relaxezi in pic.

Cand ai iesit din hotel, incepe cu adevarat distractia. Vrei sa ajungi la obiectivul turistic si de obicei nu poti sa ajungi pe jos. Noi cu mijloacele de transport in comun, n-am mers, am luat mai tot timpul taxiul sau cicloricsele, pentru ca te zdruncinau mai putin. Inainte sa iei un taxi, trebuia sa te targui. Targuiala o incepeam de la jumatate de pret din cat cereau, dar ni s-a spus ca ar trebui sa incepem de la 20%. Miscarea cea mai utila era sa te faci ca pleci si ca nu esti multumit de cat cere si atunci iti dadeau pretul pe care il ofereai tu, care era probabil si asa mult mai mare decat ar fi platit un indian, dar oricum extrem de ieftin pentru noi (de exemplu, pentru un drum 40km dus si 40 intors, plus doua ore jumatate de asteptare a costat 20 de dolari). Te-ai inteles la un pret, nu-ti imagina ca ai scapat. De fapt in afara de camera de hotel si nici macar acolo, nu te poti relaxa nicaieri. Si in camera de hotel, pana ne-am prins noi ca trebuie sa ti usa incuiata, mai intra room service-ul fara sa bata la usa si fara invitatie.

Dupa ce esti in taxi, incepe soferul sa-si spuna povestea: ca poate sa te duca acolo si acolo, ca te asteapta, ca e totul foarte ieftin, ca stie cine stie ce magazine, ca au marfa extraordinara, si cate si mai cate. Pana nu-l ameninti ca daca nu tace, te dai jos din masina, nu se opreste. Dupa aia mai rasufli un pic pana ajungi la destinatie. Acolo, pretul stabilit se schimba. Tot timpul vor mai mult,"thank you money", tip, le auzi pe toate. De cele mai multe ori daca pleci, nu trebuie sa le mai dai banii astia, dar nu o sa scapi fara sa faci pe suparatul si sa-i spui pe un ton cat mai fioros ca nu-i dai nimic.

Esti aproape de atractia turistica, mai ai de mers 100 de metri. Crezi ca e usor? Nu, nu este :D Incep vanzatorii de suveniruri ca e ieftin, ca e marmura, ca e piatra pretioasa, ca e perfect pentru tine, zici de atatea ori "nu" ca te plictisesti, pana la urma iarasi iti vine sa pocnesti pe cineva. Probabil ca si ei simt cand esti nervos si te lasa mai repede. Scapi de vanzatorii ambulanti, ajungi la magazinele de suveniruri. Incep si vanzatorii din magazine sa se tina dupa tine, ca esti oaspetele lor, ca vor sa te faca sa te simti extraordinar. Unul dintre astia a fost pe cat de enervant pe atat de comic: cum era o treapta pe drum, ne spunea sa avem grija sa nu ne impiedicam (watch your step). Noi eram aparent foarte tampiti si nu reuseam sa vedem treapta si nu stiu zau daca ne-am fi descurcat sa ridicam piciorul un pic mai sus, fara ajutorul lui pretios.

Ajungi cu nervi la pamant la coada de bilete, platesti uneori de 30 de ori mai mult ca indienii, ca sa stai dupa aia inghesuit la coada cu ei la intrare. Daca te duci mai devreme stai inghesuit cu turistii vestici :) In timpul asta refuzi vreo 4-5 pseudo-ghizi, care debiteaza niste prostii imense alora pe care i-au pacalit. Pana la urma intri in incinta obiectivului turistic. De obicei, chiar sunt interesante si frumoase atractiile lor, dar nu ai timp sa te bucuri foarte mult, pentru ca ceilalti turisti indieni vor poze cu tine. Unii cer voie si te roaga sa pozezi cu ei, altii se asaza langa tine in timp ce restul prietenilor/ familiei se hlizesc cu telefonul in mana (tot timpul am stiut ca aparatul foto la mobil e o inventie idioata). La inceput e amuzant, dar devine rapid enervant (pentru ca sunt multi care vor poze cu tine). Le spui celor care te roaga sa faci fotografie ca nu vrei, si te muti de langa inteligentii care se aseaza langa tine. In ultima instanta, daca doar incearca cineva sa-ti faca fotografie de la "distanta" (1-2 metri cat pot ei cu junghiurile lor), fara cunoscuti, folosesti diverse proiectile artizanale, de exemplu sapca, sa ii faci sa inteleaga ca nu vrei sa fi pozat.

Ca bonus, dupa ce ai platit pretul de turist strain, mai ai placuta surpiza sa ti se ceara bani si la toaleta sau la "garderoba" (in multe locuri trebuie sa te descalti si sa-ti lasi pantofii). De obicei, e scris pe undeva ca e gratis, dar cineva sta de obicei plasat in fata semnului ca sa nu-l vada nimeni.

Cam asa e o zi la o atractie turistica din India. Va intrebati ce treaba are asta cu Taj Mahalul? Ei bine, nici macar cea mai frumoasa cladire din lume, si probabil ca Taj Mahalul este cea mai frumoasa cladire din lume, nu poate transforma o asemenea zi intr-o zi placuta.

Pe urmele puternicilor moguli, prin Agra si Fatehpur Sikri

2011-04-09T11:47:00.004+03:00

Agra este orasul in care se afla celebrul Taj Mahal, dar, pentru ca a fost mult timp capitala imperiului mogul, tot aici se gasesc si alte vestigii cum este fortul (Agra Fort), Itmad-Ud-Daulah, cunoscut si sub numele de "Baby Taj" sau parcul Mahtab Bagh care sunt la fel de frumoase si interesante.

Dinastia mogula (a nu se confunda cu mogulii nostri) a fost intemeiata de catre Babur, despre care se zice ca era urmas atat al lui lui Ginghis Han cat si al lui Timur Lenk. Domnia sa a fost de scurta durata, intre 1526 si 1530, fiind urmat de catre Humayun. Si domnia lui Humayun a fost scurta, iar norocul lui a fost schimbator, el fiind mai intai infrant, apoi reusind sa recucereasca orasul Delhi, unde a murit dupa doar un an.

Fiul sau, Akbar, a fost cel care va mari cel mai mult imperiul mogul. In timpul domniei sale, capitala imperiului a fost mutata la Fatehpur Sikri. Aici un sfant musulman i-a prezis imparatului ca va avea un mostenitor la tron. Ceea ce, fie vorba intre noi, nu mi se pare cine stie ce viziune avand in vedere ce haremuri aveau imparatii in acea perioada. Insa, cand urmasul la tron s-a nascut, Akbar si-a construit noua sa capitala la Fatehpur. Orasul nu a avut o istorie prea indelungata. Fiind pozitionat intr-o zona arida, fara cursuri de apa, el a fost abandonat dupa moartea acestuia.

Jehangir l-a urmat pe Akbar la tron si a reusit sa mentina unitatea uriasului imperiu relativ intacta. In Agra, se afla frumosul mausoleu Itmad-Ud-Daulah, construit pentru vizirul lui Jehangir, un nobil persan care este si bunicul lui Mumtaz, cea careia ii va fi dedicat Taj-ul. Desi nu este atat de mare si impresionant ca acesta, Itmad-Ud-Daulah captiveaza prin delicatetea si frumusetea sa.

Urmatorul mogul urcat pe tron, Shah Jahan, va fi cel care va ramane cel mai cunoscut dintre moguli, viata lui fiind parca desprinsa dintr-un basm. A urcat pe tron dupa ce i-a omorat pe toti ceilalti mostenitori, apoi a construit poate cea mai frumoasa cladire din lume, Taj Mahal-ul, mausoleul construit pentru sotia sa Mumtaz, care a murit nascand cel de-al 14-lea copil al lor. Ultimii ani ai vietii si i-a petrecut in fortul din Agra, intemnitat de propriul sau fiu Aurangzeb, de unde putea doar privi din departare la magnificul monument pe care-l construise.

Cand scriam titlul "pe urmele mogulilor", nu vroiam sa spun ca daca ajungi aici te vei si simti ca un mogul sau macar ca un turist obisnuit intr-o tara obisnuita. Dar despre asta voi scrie in urmatorul post :)

Jaipur, orasul roz

2011-04-05T21:09:00.009+03:00

Cand am plecat in India, cunostintele mele despre aceasta tara se rezumau la Taj Mahal si la orasul Jaipur, despre care stiam din emisiunea "Maimute la furat" de pe National Geographic. Asa ca am tinut foarte mult sa vizitam si acest oras si templul Galta cu a sa trupa de maimute.

Din pacate, templul a fost o mica dezamagire. Desi frumos ca arhitectura si amplasare, tot complexul era lasat in paragina: rezervoarele unde hindusii puteau sa-si faca baile rituale erau murdare (ceea ce nu-i oprea sa-si faca totusi baia), roiuri de muste bazaiau peste resturi lasate de diverse animale: maimute, vaci sau oameni, iar templele nu cred ca mai fusesera vopsite de decenii.

Rezervorul principal era folosit de copiii locali pe post de strand, insa acestia au renuntat repede la distractia asta, atunci cand ingrijitorul templului le-a adus maimutelor de mancare. Noi ne asteptam ca maimutele sa sara pe bietul om sa-i fure mancarea, in schimb au tabarat copiii. A incercat omul sa scape, dar cateva portocale tot i-au furat astia mici. La maimute au ajuns doar cojile de portocale, aruncate cu precizie de micii hindusi.

Maimutele au facut toata experienta mai placuta. La inceput, toropite de caldura, nu era prea active, insa dupa ce au primit de mancare parca si-au mai revenit putin. Oricum, n-am avut parte de jiumbuslucurile din emisiunea TV. Acum ca stau sa ma gandesc, era si greu ca realitatea sa fie la fel cu o emisiune filmata si regizata de niste profesionisti, dar parca diferenta a fost prea mare. In emisiune, padurea din jurul templului parea o jungla, in realitate erau doi trei copaci si un peisaj destul de golas, iar templul parea o minune arhitectonica, cand de fapt era o paragina. Desi trebuie spus ca intr-adevar avea potential, cladirile erau frumoase si unele bazine erau frumos construite direct in stanca. Dar cand in apa plutesc alge si gunoaie, iar peretii templelor sunt crapati si scorojiti, se pierde din frumusete.

Templul este la marginea orasului si noi am facut greseala sa mergem pana acolo cu o ricsa. Eu cred ca indienii nu o sa aiba nevoie niciodata de roller coaster, o plimbare cu o ricsa din asta prin traficul lor ofera senzatii similare. Dupa drumul asta n-am mai mers decat cu taxiuri sau cu cicloricse (biciclete cu 3 roti), prea am ajuns zdruncinati. Eu m-am dat de atatea ori cu capul de acoperis, ca am crezut ca ies cu capul prin el la un moment dat. E adevarat, ca o calatorie din asta e o experienta extraordinara la limita realului: motociclete, masini, camioane trec pe langa tine si te intrebi cum de nu ai facut accident, apoi vezi carute trase de camile si in sfarsit elefanti. Te intrebi daca lucrurile chiar sunt adevarate sau te-ai lovit de prea multe ori la cap si ai vedenii.

Jaipur este cunoscut si ca "orasul roz", datorita culorii caselor din orasul vechi. Aici se afla palatul maharajahului, Hawa Mahal, o frumoasa cladire de unde femeile de la palat puteau sa se uite la agitatia orasului si Jantar Mantar, un loc cu ciudate instrumente astronomice, construit de maharajahul Jai Singh in 1728.

Si aici ca si in Jodhpur, mai mult decat rozul socheaza alte lucruri: ca traficul sau mizeria. De altfel, primul nostru contact cu Jaipurul a fost poate cel mai socant din toata excursia.

O luasem noi frumusel pe Palace Road (ce nume potrivit), pe langa hotelul Sheraton. In curtea hotelui se vedeau niste copacei frumosi cu flori rosii, totul era bine. Dar imediat cum s-a terminat curtea hotelului, am dat peste cea mai mare toaleta in aer liber. Vreo 50 de metri sau mai mult, tot trotuarul era plin. Si ca experienta sa fie completa un elefant mergea prin trafic direct spre noi. Cumva am reusit sa ne strecuram printre animalul de 2 metri fara sa calcam in norocul de pe trotuar, dar cred ca atunci am inceput noi sa banuim ca India e chiar mai incredibila decat sustine sloganul ei turistic: "Incredible India".

Jodhpur, orasul albastru

2011-04-01T19:51:00.008+03:00

Din Mumbai, am zburat in Jodhpur.

Aflat in statul Rajahstan, acesta este cunoscut si ca "orasul albastru". Albastrul era culoarea brahmanilor, casta superioara a religiei hinduse si numai acestia aveau voie sa-si vopseasca casa in aceasta culoare. Cu timpul si alti locuitori ai Jodhpurului le-au urmat exemplul si astfel orasul si-a castigat renumele.

Mai mult decat culoarea albastra, ce te uimeste prima oara este, surpriza, traficul. De la aeroport lucrurile par linistite, doua-trei ricse (rickshaw - sunt niste motociclete cu trei roti, folosite pe post de taxiuri sau, uneori, de microbuz - am vazut si cate 7 oameni inghesuiti intr-una), cativa oameni. Te gandesti ca Mumbaiul e un loc nebunesc si ca in sfarsit ai dat de un loc normal. Nimic mai gresit. Cu cat te apropii mai mult de centru, cu atat traficul creste, claxoanele sunt folosite intensiv si observi cum sirurile de masini, motociclete si biciclete se bifurca la intervale regulate pentru a ocoli cate o vaca intinsa pasnic in mijlocul soselei. Dupa care vezi ca in Jodhpur nu sunt trotuare si ca toate masinile, ricsele si motocicletele trec claxonand si huruind cam la jumatate de metru de tine, uneori si mai putin. De curand, aflat in Bucuresti am trecut pe langa niste muncitori cu un pickhammer (masinaria aia care sparge trotuarul ca sa se puna cabluri pe sub pamant). Zgomotoul era asurzitor, dar de la vreo cinci metri inceta sa mai devina enervant si dupa se pierdea. In Jodhpur, zgomotul asta era permanent. Cu mici exceptii, in Delhi si Mumbai, cam asa e traficul in toate orasele indiene pe care le-am vizitat. La inceput ti se pare o aventura si ti se pare ca sfidezi soarta iesind doar pe strada, dupa, te obisnuiesti, desi nu pot sa zic ca m-am simtit vreodata comfortabil. Am vazut ca nu e chiar asa de periculos, dar nu e niciodata placut sa-ti claxoneze cineva in cap de la unu, doi metri, dupa care experienta sa se repete peste alti zece metri si tot asa mereu si mereu.

In Jodhpur, atractia principala este fortul Mehrangarh, aflat in proprietatea urmasilor maharajahilor care au condus acest tinut in trecut si care uimeau Londra prin pompa alaiurilor lor exotice. Se spune ca intr-una din aceste calatorii, in ciuda masurilor extraordinare de securitate, piciorul unei printese a fost fotografiat, atunci cand aceasta intra in masina. Maharaja a fost teribil de manios si a cumparat intreaga editie a ziarului inainte ca acesta sa fie distribuit. Probabil, ca atunci s-au pus bazele presei de scandal si a viitorilor paparazzi :)

Maharajahul actual, care vorbeste pe ghidul audio al fortului, nu mai are puterea politica a predecesorilor sai, dupa cum se plange de cateva ori, insa nu cred ca are probleme financiare avand in vedere ca fortul e al lui si tot al lui este un alt palat transformat acum in hotel, la care o noapte de cazare in cea mai scumpa camera costa cam 3000 de dolari.

Marturie a maretiei si bogatiei trecute este si Jaswant Thada, monumentul comemorativ al maharjahului Jaswant Singh II, o cladire foarte frumoasa, pe malul unui mic lac, aflat la vreo 5 minute de mers de fort.

Fortul a fost singura atractie turistica din India organizata dupa standarde occidentale: toalete curate cu sapun (lux :) si o cafenea cu cu mancare comestibila si pentru noi: chicken burger :), iar ziua petrecuta la aici si la Jaswant Thada a fost una dintre cele mai frumoase din India.

Mumbai, poarta Indiei

2011-03-26T17:18:00.015+02:00

Am ajuns in Mumbai pe 19 februarie, inceputul calatoriei nostre de o luna in India.

Aeroportul e decent, desi cu un miros ciudat de statut. Ne ia cineva de la hotelul unde facusem rezervare si suntem fericiti ca nu trebuie sa bantuim printr-un oras necunoascut seara tarziu. Pana aici, totul e conform planului.

Desi e 11 noapte, traficul e haotic, claxoanele suna si soferul ne informeaza ca in India nu sunt reguli (de circulatie). Nu stiam atunci ca traficul in Mumbai e ca o plimbare in parc pe langa alte orase indiene.

De fapt, soferul nostru nu avea tocmai dreptate, exista cateva reguli:
- sa inaintezi mereu, chiar daca asta inseamna sa tai fata altuia de pe alta banda sau de pe sensul opus (daca te opresti sau te asiguri, esti fraier :D, deja s-au bagat toti in fata ta)
- sa-i claxonezi insistent pe toti care-ti taie tie fata, ceea ce se intampla destul de des, pentru ca benzile si chiar sensurile nu sunt clar delimitate si nimeni nu le respecta (si pe autostrada se mai intampla sa vina camioane, jeepuri sau motociclete pe contrasens)

Lucrurile merg conform planului cam 10 minute dupa aterizarea in India. Noi facusem rezervare la un hotel (cu poze cu camere frumoase si curate), dar pickup pe care-l aranjasem cu hotelul nostru ne-a dus la altul mai putin "aratos", dar care era totusi locuibil (aproape). Oricum nu prea iti vine sa comentezi la miezul noptii intr-un loc total necunoscut in India. Ne-au spus receptionerii ca la celalalt s-au ocupat locurile, ca maine ne muta acolo, toate povesti: 3 nopti am dormit acolo si n-am mai auzit nimic de celalalt hotel, desi e drept nici noi n-am insistat. Trecand peste episodul ca am deschis usa camerei la un moment dat in timpul noptii, iar in fata usii am dat peste un pusti dormind pe o saltea si a faptului ca asternuturile nu pareau sa fi fost scuturate de cateva luni, se putea sta trei nopti acolo.

Teoria mea cand am facut planul pentru excursie a fost sa stam un pic mai mult in Mumbai, in ideea de a ne acomoda un pic cu India, chiar daca nu existau foarte multe atractii aici. Mumbaiul a fost unul dintre orasele importante, cat timp India a facut parte din imperiul britanic, de aceea principalele atractii ale orasului sunt cladirile coloniale din acea perioada.

O alta mostenire britanica este cricketul, pe care ai impresia ca-l joaca sau urmareste toata lumea. Prima noastra zi de vizitat Mumbaiul fiind duminica, maidanul din Colaba, era plin de jucatori, unii echipati mai profesionist, altii desculti, toti aruncau si dadeau cu batele in mingii.

In plus, am nimerit in timpul campionatului mondial de cricket organizat de India, Bangladesh si Sri Lanka, la care, aparent, India era cotata ca favorita. Asa ca pe unde vedeai vreun televizor deschis, in magazine, restaurante sau pe strada la standuri de mancare, de obicei transmitea cricket sau retrospective ale campionatelor anterioare de cricket sau altceva legat de cricket. Practic, indienii sunt la fel de innebuniti dupa cricket cum sunt brazilienii dupa fotbal.

Revenind la teoria mea, s-a dovedit ca macar o data in excursie am avut dreptate. Mumbaiul a fost un loc in care ne-am acomodat mai usor. Am gasit un supermarket si lucrurile erau mai asemanatoare cu ce suntem obisnuiti acasa, cel putin in comparatie cu urmatoarele orase pe care le-am vizitat.

London

2010-10-14T21:55:00.005+03:00

Sighisoara si bisericile fortificate sasesti

2010-09-23T20:35:00.007+03:00

De mult timp, ne-am propus sa mergem sa mergem la Sighisoara si in alte perioada decat in timpul festivalului. Si ideea asta s-a dovedit una foarte buna, pentru ca Sighisoara e un oras mult mai linistit, mai frumos si , de ce nu, mai misterios fara celebra "sarbatoare medievala".

Drumul spre Sighisoara este la fel de frumos, trecand printre sate pierdure parca in timp, cu vechile lor biserici fortificate. Construite pentru aparare impotriva raidurilor turcesti, biserile nu mai sunt in cea mai buna stare, dar si-au pastrat o parte din maretia de demult. Noi ne-am oprit la Biertan si la Viscri, dar si alte biserici de pe drum merita o vizita. Locurile acestea nu sunt foarte vizitate, cu siguranta nu dai aici peste ambuteiajele dinspre mare sau de pe valea Prahovei. In mod paradoxal, la bisercile fortificate, sunt numai turisti straini. Pe conationalii nostri i-am vazut buluciti strategic la un gratar, la iarba verde :)

Am facut si o scurta oprire in Brasov. Si aici lucrurile merg spre bine, centrul istoric arata mult mai bine de la ultima noastra vizita aici.

Malaiesti

2010-08-13T21:17:00.005+03:00

La tara

2010-07-18T12:22:00.002+03:00

Fara comentarii - pentru ca toata lumea are o "la tara" :)

Honduras

2010-06-14T21:19:00.027+03:00

O data cu plecarea din Guatemala, soarele a reaparut si a facut din Honduras un loc mai agreabil. Desi lipsit de atractiile culturale ale Guatemalei si "posesorul" celui mai plictisitor oras din toata excursia (La Ceiba :D), Hondurasul compenseaza prin arhipelagul de insule Bay Islands sau Islas de Bahia, a caror mare atractie sunt scufundarile (plajele cu palmieri si apa calda a marii, de aproximativ 28 de grade Celsius, sunt bonusurile).

Noi am fost pe cea mai mare dintre aceste insule, Roatan. Pe langa atractiile de mai sus, pe insula exista unul dintre cele mai ciudate locuri in care am fost vreodata: o ferma de iguane. Sa ajungem acolo a fost o aventura in sine, pentru ca am folosit transportul in comun al insulei. Asta nu inseamna ca a fost in vreun fel periculos, cat mai degraba incet, foarte, foarte incet. Microbuzele nu mergeau cu mai mult de 30 de km la ora si se opreau la semnul fiecarui om . Bineinteles, cand primul se urca, se gasea un altul care sa faca semn de la vreo 20 de metri ca vrea si el sa vina, dupa care venea agale sa se urce. N-am vazut pe nimeni macar sa schiteze vreun gest ca s-ar grabi. Am ajuns in cele din urma la semnul care indica drumul spre ferma si am coborat fericiti ca am ajuns. Dar lucrurile nu au fost atat de simple, pentru ca de la semn pana la ferma am mai mers pe jos cativa kilometri buni. Am avut mare noroc ca la intoarcere, ne-au luat angajatii fermei cu masina lor. Cand ne apropiam am inceput sa vedem mici soparle care dispareau cand ne apropiam de ele, insa nimic nu ne-a pregatit pentru ce-am vazut cand am ajuns: o curte de vreo 10-15 metri lungime, plina de iguane de toate marimile. Ca oameni prevazatori si nestiutori cu ce se ocupa animalele astea fioroase, ne-am blocat :D Din fata portii, am intrebat de mai multe ori pe ingrijitori daca iguanele sunt periculoase, inainte de a ne inima in dinti si a intra. N-am patit nimic!!! Mare lucru n-am aflat noi despre iguane, poate doar ca mancau si se bateau pe varza, dar cu siguranta este un spectacol fantastic sa le urmaresti.

In rest, nu am facut foarte multe poze pe insula, eu am facut un curs de scufundari, ceea ce va recomand din tot sufletul (am vazut o murena mare, verde si cu ochi mov, un peste scorpion atat de bine camuflat ca mie mi-a luat vreun minut sa-l vad desi intructorul imi aratase unde sa ma uit si iarasi o multime de pesti si pestisiori). Andreea, in timpul asta, era racita si nu prea in forma.

Am exagerat un pic la inceput cand am spus ca La Ceiba a fost orasul cel mai plictisitor al excursiei. Bine, de fapt, n-am exagerat, orasul chiar e plictisitor, in schimb la 10 km de el se afla parcul national Pico Bonito, unde se poate face rafting. Ne-am gasit si noi normal sa incercam. A fost frumos, dar era sa se termine tragic :D, pentru ca Andreea a cazut din barca, iar eu uitasem ce trebuie sa fac ca sa o trag afara din apa. Pana la urma a scos-o ghidul nostru din apa, iar eu am salvat vasla, pe care Andreea o pierduse in apa. Ce mai, sunt un erou! :D

Partea mai trista a acestui episod, a urmat in La Ceiba, cand ne-am dat seama ca ne uitasem adidasii la cabana de rafting, iar singurul fel de a ajunge acolo era cu taxiul. Ne-au jupuit normal, ca doar eram fraierii care-si uitasera adidasii, dar am terminat sederea in Honduras incaltati. :D

Guatemala

2010-06-14T21:19:00.018+03:00

Dupa Belize, a urmat Guatemala. Imediat ce am trecut granita, a inceput sa ploua si nu a mai fost vreo zi petrecuta aici in care sa nu fie ploaie. Eu citisem ca sezonul ploios in America Centrala inseamna o ora de ploaie la pranz in fiecare zi, dar ne-am dat seama in curand ca acestea erau doar povesti. In Guatemala, cand ploua, ploua, daca ai noroc poate se opreste pentru o ora pe zi. Vremea ne-a stricat un pic si planurile; am plecat din Guatemala cu trei zile mai devreme, decizie inspirata pentru ca imediat dupa noi a venit uraganul Agatha.

Se pare, de altfel, ca nu a fost o perioada prea buna pentru a vizita Guatemala, deoarece, cu cateva zile inainte de uragan, a erupt si vulcanul Pacaya, unul dintre cei trei vulcani activi ai tarii.

In afara de ploaie si cateva tepe turistice (la Tikal, turisti straini dau cam 20 de dolari de vreo 6 ori mai mult ca localnici), lucrurile au mers destul de bine. Ruinele de la Tikal sunt extraordinare, orasul colonial Antigua, fosta capitala a Americii Centrale in timpul spaniolilor a fost o surpriza placuta, poate doar Lago de Atitlan, locul de la care aveam cele mai mari asteptari, a fost o mica dezamagire (ploaia si-a spus cuvantul din nou).

Pentru a completa experienta guatemaleza trebuie aminitite drumurile cu autobuzele locale, numite de localnici "camionetas" si de turisti "chicken buses", pentru ca printre pasagerii inghesuiti cate trei pe o banca proiecata sa gazduiasca doi scolari americani (de obicei busurile astea au fost autobuze scolare in America), mai gasesti si cate o gaina.

Guatemala e o tara pitoreasca, cu oameni foarte primitori (la urma urmei esti o gaina buna de jumulit), cu locuri frumoase, care probabil sunt mult mai frumoase fara ploaie.

Good time

2010-06-14T21:17:00.030+03:00

Din Mexic, am ajuns cu un autobuz rablagit pana in Belize City. Soferul ne-a oprit in mijlocul unei strazi si a vorbit cu un taximetrist sa ne transfere la statia taxiuri (water taxi, de fapt niste barci). Vorbim si noi cu taximetristul sa aflam cat trebuie sa dam. Tipul are vreo 40 de ani are trasaturi africane, dar ochi albastri, si vorbeste o engleza cantata, care mie imi aducea aminte de un interviu de pe youtube cu Bob Marley. Asa a inceput sederea noastra in Belize, unde majoritatea populatiei este urmasa a sclavilor negri fugiti din insulele Caraibiene si a piratilor englezi, stabiliti aici pentru a prada galeoanele spaniole.

N-am ramas in Belize City prea mult, acesta avand o reputatie de oras periculos, si am luat barca direct spre Caye Caulker, o insulita la vreo 45 de minute de mers cu barca. Aici se circula doar cu biciclete si carturi de golf si nimeni nu pare sa se grabeasca undeva, bine de fapt nici nu prea ai avea unde sa te grabesti intr-un loc in care faci cam 15 minute de la un capat la celalalt.

Ocupatia principala a oamenilor de pe aici e turismul. Chiar in fata insulei se vad valurile marii spargandu-se de reciful de corali, iar o excursie de snorkeling pe langa bariera iti permite sa vezi un numar impresionat de pesti si alte vietuitoare marine. Am fost si noi la un asemenea loc, Hol Chan Marine Reserve, unde am vazut o multime de pesti multicolori, broaste testoase mancand iarba de pe fundul marii, viermi de mare care pareau ca fac parte din corali, dar care disparea cand iti apropiai mana de ei si iarasi pesti, mici si mari, baracude, pesti negri cu dungi albastre fosforescent, pesti vargati, ce mai, o nebunie. Singurul nostru regret a fost ca nu am putut face poze.

De la Hol Chan am mers la Shark Ray Alley, un loc unde poti inota cu rechini (nurse sharks suficient de mici pentru a nu ataca oamenii) si pisici de mare. Rechini sunt mai timizi, ii vezi doar cand ajungi cu barca acolo si oamenii le arunca de mancare ceea ce duce la o buluceala teribila. In schimb, pisicile de mare inoata pe langa turisti si poti chiar pune mana pe ele. Un pic mai departe, uneori se pot vedea lamantini, si de data asta am avut si noi noroc si am vazut un asemenea exemplar somnoros si molcom. L-am gasit dormind pe fundul apei, iar cand s-a trezit am inotat un timp pe deasupra lui, ceea ce nu e foarte greu, lamantinul fiind destul de incet. O experienta de neuitat!

Una dintre atractiile cele mai cunoscute din Belize este "The Blue Hole", o fosta pestera acoperita de apa, care de la inaltime arata ca un cerc albastru inchis in mijlocul marii. Dintr-un avion sau ca scufundator, "the Blue Hole" este probabil ceva iesit din comun, pentru noi care am inotat pe deasupra si n-am reusit sa prindem in nici o poza tot diametrul de 250 de metri al sau a fost insa o dezamagire. Mai interesanta a fost insula Half Moon Caye, pe care ne-am oprit la intoarcere, un adevarat paradis, cu plaje cu nisip alb si mare turcoaz.

Lume subacvatica, insulite idilice si oameni relaxati, aceasta este Belize. L-am intrebat la un moment dat pe localnic "what time is it?". Mi-a raspuns foarte serios "good time".

Pe drum din nou...

2010-06-14T20:45:00.062+03:00

Durata concediului la noi nu-ti ofera cine stie ce optiuni (desi inteleg ca in alte parti din punctul asta de vedere se poate si mai rau), dar totusi iti permite sa poti sta plecat cam o luna pe an. Asa ca noi ne-am gandit sa folosim din luna asta cat se poate de mult.

Cum excursia din America de Sud, nu a fost atat de indepartata, iar cunostintele noastre de spaniola sunt inca "proaspete", ne-am gandit sa vizitam si America Centrala. La inceput am crezut ca putem sa mergem din Mexic pana in Panama, totusi o luna a fost suficienta doar pentru a ajunge pana in Honduras, prin Belize si Guatemala.

Am inceput si am terminat excursia in Mexic, in capitala sa Ciudad de Mexico, megalopolisul de peste 20 de milioane de locuitori despre care se zice ca trebuie vizitat pentru a intelege, cu adevarat, intreaga tara. Construit peste vechea capitala a aztecilor (din care nu a mai ramas nimic), orasul este un loc vibrant, cu un trafic infernal (Bucurestiul pare civilizat pe langa el), cu muzee si evenimente culturale fascinante si, bineinteles, cu problemele sale sociale. In prima zi in care am ajuns, corturile grevistilor ocupau un sfert din Zocalo, piata principala a orasului, iar cand ne-am intors aproape toata piata era ocupata. In mod ciudat, grevele astea nu ne-au afectat deloc, in timp ce greva angajatilor de la British Airways era sa ne lase inca vreo 4 zile pe acolo.

Tot din Mexico City se poate face o excursie foarte interesanta la Teotihuacan. Orasul cel mai important al uneia dintre cele mai avansate civilizatii prehispanice, Teotihuacan este celebru datorita Piramidei Soarelui (a treia ca dimensiune din lume) si a Lunii. Celebrat si in ceremoniile aztece, ca locul unde zeii s-au sacrificat pentru a pune in miscare soarele si luna, astazi este un loc la fel de impresionant, in care soarele arzator te face sa intelegi credintele aztecilor.

Din Mexico City, am plecat spre peninsula Yucatan, celebra pentru "riviera Maya", destinatia vaselor de croaziera, dar si pentru una dintre noile minuni ale lumii, Chichen Itza. Istoria acestui sit nu este chiar clara, existand teorii ca orasul este opera mayasilor, altele afirmand ca arhitectii sai ar fi de fapt tolteci. Oricine l-ar fi construit, acest oras si in special piramida Kukulcan sunt de o frumusete extraordinara si daca reusesti sa ajungi inainte autobuzelor cu turisti adusi de pe litoral, vei avea parte de o experienta iesita din comun.

Din Yucatan, drumul nostru a parasit Mexicul pentru a continua in Belize, despre care vom povesti in postul urmator. Un pic mai tarziu, grabiti de sezonul ploios inceput mai devreme decat era asteptat in Guatemala, ne-am reintors in Mexic, de data aceasta in statul Chiapas, in San Cristobal de las Casas.

Orasul care a fost ocupat de o grupare de guerilla (EZLN - Ejercito Zapatista de Liberacion Nacional) pe 1 ianuarie 1994, este azi un oras linistit, cu o atmosfera relaxata, intretinuta de cafenele si terasele de pe strazile sale pietonale. In plus, San Cristobal are una din cea mai interesanta colectie de magazine de suveniruri si nu numai, lucru care a bucurat in mod deosebit pe cineva dintre noi. Magazinul "Nemi Zapata" care vinde postere propagandistice, poze din timpul insurectiei, tricouri si alte suveniruri facute de membrii miscarii de guerilla nu trebuie ratat.

Problemele care au declansat miscarea, inca nu sunt rezolvate, desi acordarea de autonomie unor zone din jurul San Cristobal a mai atenuat din tensiuni. Faptul insa ca majoritatea locuitorilor din Chiapas sunt indigeni, urmasi ai mayasilor, si ca acestia inca ocupa treaptele de jos ale societatii, reprezinta o umbra asupra starii generale. Pentru noi, aflati in trecere, lucrurile acestea nu ne-au fost chiar atat de evidente, desi vizitand un sat maya din apropiere, San Juan Chamula, in timpul pietii de duminica, se putea vedea saracia in mijlocul atmosferei de sarbatoare.

Cu cat ne apropiam de sfarsitul excursiei, cu atat crestea senzatia ca trebuie sa vedem cat mai multe. Asa ca in momentul in care am aflat ca specialitate culinara a orasului Oaxaca sunt greierii prajiti, am facut un ocol, pentru a vedea despre ce vorba.

Una dintre traditiile specifice Mexicului este Ziua Mortilor (Dia de los Muertos), atunci cand se crede ca mortii se intorc la casele lor. Mexicanii isi decoreaza casele si le lumineaza in timpul noptii, pentru ca acestia sa-si gaseasca drumul spre casa si ii asteapta cu mancare si bautura. Aceasta traditie a dus la crearea unor obiecte artistice de o mare frumusete. Cum ziua se serbeaza in noiembrie, singurul fel in care puteam sa aflam mai multe despre acest obicei a fost sa vizitam Museo Nacional de la Muerte, din Aguas Calientes, un loc care transforma moarte intr-o manifestare multicolora si, poate chiar, vesela. (Mie cel mai mult mi-a placut biletul de la loteria mexicana :)

Nu as vrea sa termin postul in aceasta nota "intunecata", de aceea voi incheia prin a spune ca Mexicul este o tara fascinanta, mult prea mare si diversa pentru a fi vizitata si inteleasa, poate nici intr-o luna, cu atat mai putin in cele 10 zile pe care le-am petrecut noi aici. Hasta luego!

Piatra Mare

2010-01-31T09:56:00.020+02:00

Excursia din America de Sud s-a terminat, dar viata merge inainte. Si cum pentru a vedea locuri frumoase nu trebuie sa mergi neaparat pe alte continente, ne-am hotarat sa vedem si locuri din Romania.

Prima oprire: Piatra Mare.

Din nou in Rio

2009-09-02T13:44:00.074+03:00

Excursia noastra se termina unde a inceput: Rio.

Centro

Santa Tereza

Arcos da Lapa

Torturi cu emblemele echipelor carioca - Copacabana

Ipanema si Leblon

Urca si Pao de Açucar

Botafogo

Gradina Botanica

Pao de Açucar

Brasilia

2009-08-30T13:23:00.076+03:00

In mod ciudat povestea Brasiliei - capitala Braziliei - incepe in 1883 cand un preot italian, Dom Bosco, a visat ca o noua civiliatie ce va domina lumea in mileniul trei va avea capitala asezata intre paralele 15 si 16, pe malul unui lac artificial, iar forma orasului va fi de pasare.

In 1964 brazilienii s-au hotarat sa construiasca acest oras pornind de la zero: au ales o locatie pustie din mijlocul tarii si in 4 ani au construit Brasilia, care are forma de pasare (unii zic de avion), e pe malul unui lac artificial si e asezata intre parelele 15 si 16.

Planul Brasiliei

Cladirile din centru sunt facute dupa planurile celui mai celebru arhitect brazilian - Oscar Niemeyer - si sunt exemple foarte reusite de arhitectura modernista:

Biblioteca nationala

Muzeul national

Catedrala Metropolitana

Palacio Itamaraty - Ministerul de Externe Brazilian proiectat de Burle Marx

Palacio do Congresso

Praça dos Tres Poderes

Templo de Boa Vontade

Santuario Dom Bosco

Salvador

2009-08-22T14:16:00.089+03:00

Dupa atatea plaje, in sfarsit un oras mare - Salvador de Bahia, care e al treilea oras brazilian ca marime si foarte "afro": 80% dintre locuitori sunt de culoare (cel mai mare oras african in afara Africii).

Centrul vechi al orasului - Pelhourinio - este renovat si plin de case colorate, tarabe unde se vinde agua de coco, biserici coloniale, turisti si vanzatori de suveniruri, instrumente muzicale si tablouri.

Cea mai importanta zi pentru locuitorii Salvadorului este martea. Dupa ce se termina slujba la biserica catolica, pe strazile orasului vechi se organizeaza concerte gratis, iar noaptea de marti devine mai animata decat cele de vineri sau sambata.

Olodum, trupa celebra prin aparitia intr-un videoclip al lui Michael Jackson

Trupa de percutie Dida, alcatuita doar din fete :)

La plaja in Brazilia

2009-08-19T17:52:00.115+03:00

Cu un litoral de peste 7000 de km, Brazilia are plaje de toate felurile: plaje urbane atragatoare, plaje cu valuri mari excelente pentru surfing, plaje boeme din satuce linistite si chiar plaje pustii pana la care trebuie sa mergi pe jos.

Camocim

Jericoacoara

Jacuma

Tambaba

Maragogi - piscine naturale

Arembepe si Poreiectul Tamar de protectie a broastelor testoase

Parcul National Lençois Maranhenses

2009-08-13T18:05:00.050+03:00

Dupa ce am parcurs tot Amazonul am ajuns din nou pe coasta Atlanticului si prima oprire a fost in parcul national Lençois Maranhenses.

Lençois inseamna in portugheza asternuturi de pat, si pare ciudat ca parcul se numeste asa, dar la fata locului iti dai seama ca de fapt se potriveste perfect: dunele albe de nisip se intind cat vezi cu ochii ca niste cearsafuri albe, intrerupte din cand in cand de lacuri de apa dulce :)

10 zile pe Amazon

2009-08-01T17:51:00.126+03:00

Din Tabatinga, de la intrarea in Brazilia, si pana in Belem, la varsarea in Atlantic, Amazonul parcurge 3100 de km prin padurea tropicala cea mai mare din lume. Distantele intre asezarile umane sunt aici foarte mari, iar transportul nu este foarte bine pus la punct. Uneori se poate calatori intre orasele mai mari cu barci rapide, insa de cele mai multe ori iti pui hamacul intr-o barca mai mare si mai inceata si-ti petreci timpul citind, fotografiind intrarile vaporului in diferite porturi de pe drum sau privind rasariturile si apusurile peste jungla amazoniana.

Itapuranga III, vasul cu care am calatorit de la Tabatinga la Manaus

Comfort categoria I

Rasaritul din prima zi, care a fost si cel mai frumos dintre toate

Rasarituri din zilele urmatoare

Padurea tropicala, un peisaj constant de-a lungul calatoriei pe Amazon

Opriri in porturile amazoniene

Pe vapor

Apusuri

Uneori rutina este intrerupta de mici accidente: scandaluri la bord pentru locuri de hamac sau daca esti cu adevarat "norocos" poti sa ramai intepenit cu barca intr-un banc de nisip pentru cateva ore.

Operatiunea "Deztepenirea"

Orasele de pe drum sunt de obicei calduroase, murdare si pline de agitatie . Dintre ele, cel mai mare, Manaus mai pastreaza urme ale gloriei din timpul boom-ului cauciucului. Cladirea teatrului, Teatro Amazonas, datand din acea perioada, e o cladire surprinzatoare in mijlocul junglei amazoniene.

Teatro Amazonas

In interior, la Festivalul Amazonas Jazz

Portul Manaus

La 10 km de Manaus, Rio Negro si Rio Solimoes (Amazonas din Peru) se intalnesc pentru a forma pentru a doua oara raul Amazon. Raurile au culori diferite si nu se amesteca imediat, intalnirea lor inspirand un model folosit in Brazilia de la Manaus si pana pe plaja Copacabana din Rio.

Monotonia apelor intunecate ale fluviului e intrerupta de cate un loc surprinzator ca Alter do Chao, aflat in apropierea orasului Santarem. Locul este poreclit un pic exagerat Caraibele Amazonului, pentru apa mai limpede de aici si pentru plajele cu nisip alb.

Tot schimband vapoare ca sa ajungem mai repede la Belem, am ajuns si in Macapa, orasul brazilian prin care trece Ecuatorul, si nu am putut rezista tentatiei de a ne fotografia cu un picior in fiecare emisfera. Cum brazilienii sunt obsedati de fotbal, au construit si un teren in care linia de mijloc e chiar Ecuatorul :)

Dupa 10 zile, 5 vapoare si multe nopti petrecute in hamac, am ajuns in Belem, locul de unde putem sa schimbam in sfarsit mijlocul de transport din vapor in autobuz.

Leticia, Columbia

2009-08-01T17:48:00.023+03:00

Drumul pe Amazon nu se poate face fara opriri. Distantele sunt mari asa ca trebuie sa parcurgi drumul in etape. Dupa Iquitos, prima noastra oprire a fost in Leticia, un oras aflat la tripla frontiera dintre Brazilia, Columbia si Peru.

Cum pe partea peruana, se afla doar un satuc Santa Rosa, in care nu ajung nici reglementarile de frontiera (ne-am certat o ora ca sa-l facem pe vames sa inteleaga ca nu avem nevoie de viza in Peru si daca ca daca am fi avut am fi platit-o la intrarea in tara nu dupa trei saptamani, cand plecam), iar Tabatinga (Brazilia) nu e cine stie ce oras , am ajuns sa stam in Columbia, in orasul cel mai rasarit dintre cele trei, Leticia. Asta nu inseamna ca orasul e foarte rasarit (singurul lucru iesit din comun, e numarul mare de soldati, inarmati pana in dinti, poate din cauza ca au defilat intr-una din zilele in care am fost acolo sau poate pentru ca la 60 de km de Leticia era o zona importanta de producere a cocainei), dar pentru 4 zile cat a trebuit sa asteptam vaporul pentru Manaus (barcile pleaca de doar 2 ori pe saptamana) am gasit un hotel decent, manacare buna si am facut pregatirile de drum pe Amazon.

Apus de soare vazut din Leticia

O activitate tot am putut sa facem aici: la 11 km de Leticia, intr-o rezervatie naturala, te poti catara si plimba intre copaci de peste 35 de m. Daca nu ai rau de inaltime e foarte amuzant :)

* Am reusit sa recuperam pozele din Iquitos si jungla amazoniana asa ca am adaugat doua posturi noi in urma :P

Jungla amazoniana

2009-07-31T15:50:00.013+03:00

Din Iquitos am facut un tur in jungla, la 100 de km de oras, aproape de locul unde raurile Maranon si Ucayali se intalnesc si formeaza Amazonul.

Timp de trei zile ne-am plimbat cu barca pe canalele mai mici ale Amazonului, am vazut delfini de apa dulce (roz si gri), lenesi, broaste si furnici imense, serpi veninosi si o groaza de pasari.

In prima noapte nu am simtit prea mult ca suntem in jungla - cabana in care am dormit era foarte comfortabila. A doua noapte in schimb, am facut camping in padure si asta a insemnat putin somn si multe ciupituri de tantari :)

Ce ne-a placut cel mai mult a fost insa ca am pescuit piranha. Desi nici eu, nici Andreea nu suntem mari pescari, am reusit sa prindem cate 4 fiecare, pe care dupa i-am si mancat (nu erau cine stie ce, mai multe oase decat carne).

Iquitos

2009-07-13T23:39:00.060+03:00

Din Lima am zburat in Iquitos, cel mai mare oras din lume in care se poate ajunge doar cu avionul sau cu vaporul (500.000 de locuitori). Orasul are un aer pitoresc si un pic haotic datorat multimii de mototaxiuri care circula pe strazi.

Putinele atractii dateaza din timpul "boomului cauciucului" de la sfarsitul secolului 19: o casa de fier construita de Gustav Eiffel si casele acoperite cu azulejos (faiante) ale baronilor cauciucului.

Cartierele sarace din Iquitos aflate pe malul apei sunt foarte interesante: toate casele sunt construite pe stalpi de lemn, astfel incat, cand vine sezonul ploios si nivelul apelor creste, sa nu fie inundate. In aceasta perioada barcile circula printre case pentru a vinde marfuri (mercado flotante). Noi am crezut ca si in sezonul uscat in care am ajuns noi e la fel, asa ca am inchiriat o barca si am cautat "piata plutitoare", fara prea mult succes insa :)

La 30 de minute de Iquitos , se afla o ferma de fluturi. Fluturi nu erau foarte multi, dar in schimb erau multe animale dragute.

Intrarea in ferma

Fluturi in devenire :)

Un fluture cu aripi transparente

Tapirul Lucas :)

Maimute :))

Un furnicar

Lima

2009-07-10T16:24:00.029+03:00

Lumea nu spune lucruri frumoase despre Lima, asa ca am decis sa stam putin aici. Totusi, pentru noi, veniti dupa 5 saptamani friguroase in Anzi, Lima a fost un fel de paradis. Bulevardele largi, supermarket-urile si mall-urile ne-au adus aminte de civilizatie. Nu a contat prea mult faptul ca Lima e acoperita in majoritatea timpului de nori, mai important a fost ca am putut sa ne odihnim si sa ne pregatim pentru urmatoarea destinatie: Amazonul.

Plaza Mayor, centrul Limei

Manastirea San Francisco, centrul Limei

Mototaxi, centrul Limei

Zbor cu parapanta deasupra Miraflores, un fel de cartier Primaverii al Limei

Parque del Amor, Miraflores

Machu Picchu

2009-07-06T01:14:00.121+03:00

Machu Picchu este unul din putinele orase incase care nu au fost niciodata descoperite de spanioli, asa ca azi e considerat un exemplu nealterat de arhitectura si planificare urbana incase.

Pentru a ajunge acolo exista mai multe variante: poti sa mergi pe drumul pe care mergeau incasii (Inca Trail) - un drum pietruit de 33 de km, pentru care ai nevoie sa-ti faci rezervare cu un an inainte; se poate lua trenul turistic (70 de dolari pentru 4 ore de mers) sau se poate merge ca noi ¨the hard way": schimbi doua sau trei autobuze, iar apoi mergi 9 km pe calea ferata (avantaje: peisajele sunt extraordinare; dezavantaje: vanzatorii de produse medicinale miraculoase din autobuze si mersul noaptea pe calea ferata).

Drumul spre Machu Picchu

Dupa o zi pe drum, ajungi in Aguas Calientes sau Machu Picchu Pueblo. De aici de dimineata se poate lua autobuzul pana la ruine sau, daca vrei sa ajungi inaintea tuturor, poti sa te trezesti pe la patru si sa urci singur muntele. Daca alegi ultima varianta (Matei) ai satisfactia ca pentru 2-3 minute poti vedea situl fara "hoardele" de turisti care vin aici zilnic :)

Machu Picchu, imprejurimile si singurii locuitori de azi (lamele)

Daca ai venit cu autobuzul si esti plin de energie (asa cum am facut eu :P) poti sa te urci pe muntele Huayna Picchu de unde se vede orasul de la inaltime:

Huayna Pichu vazut de jos (dreapta)

Cum se vede Machu Picchu de pe varful Huayna Picchu

Locatia e spectaculoasa: munti cu pante abrupte acoperiti cu vegetatie densa, in timp ce constructiile de piatra incase par sa continue stancile muntilor.

Machu Picchu e cu adevarat impresionant si daca ajungi aici e imposibil sa nu-ti scape un "uau" :)

Cusco, Peru

2009-07-05T22:55:00.024+03:00

Aflat la 3326 m altitudine, Cusco este unul dintre orasele cele mai frumoase din Anzi si in care ne-am simtit cel mai bine. Clima este mai blanda aici si am putut sa ne dezmortim oasele inghetate pe lacul Titicaca.

Plaza de Armas

Fosta capitala a imperiului incas, in Cusco dai la tot pasul de marturii ale vremurilor prehispanice. Desi nu s-a pastrat in intregime nici o cladire din timpul incasilor, aproape toate cladirile coloniale spaniole (biserici, manastiri sau cladiri administrative) au fost construite peste vechile structuri incase.

Biserica Santo Domingo - construita peste cel mai important templu incas Qorikancha

Priceperea incasilor in prelucrarea pietrelor era de neintrecut, ca dovada fiind faptul ca de-a lungul timpului cutremurele au afectat cladirile coloniale, in timp ce temelia construita de incasi a ramas neclintita.

Trei tipuri de prelucrare a pietrei si construire a zidurilor incase

Azi, Cusco e un magnet pentru turisti, care vin aici atat pentru frumusetea sa, cat si pentru faptul ca de aici se ajunge cel mai usor la Machu Picchu, una dintre noile minuni ale lumii.

Lacul Titicaca

2009-06-29T22:16:00.061+03:00

De cand litoralul Boliviei a fost anexat de Chile, singurul loc care aduce aminte de mare in Bolivia e lacul Titicaca - care e atat de mare incat justifica existenta unei marine boliviene :)

Traversarea stramtorii Tiquina, oamenii in barcute, autobuzele cu bagajele in bac

Lacul, care azi e impartit inegal intre Bolivia si Peru, era considerat sacru de catre incasi. Numele se pare ca provine de la piatra in forma de puma folosita pentru sacrificii, aflata pe o insula de pe lac (Titi´Kharka - stanca pumei).

Cel mai mare oras de pe partea boliviana este Copacabana (faimoasa plaja din Rio si-a luat numele de aici si nu invers), un loc important de pelerinaj pentru bolivieni.

Catedrala din Copacabana

Benediction de movilidades - cea mai ieftina asigurare pentru masini :)

Copacabana si panorama asupra lacului Titicaca

Din Copacabana se pleaca cu barca spre locul de unde legenda spune ca s-a nascut soarele: Isla del Sol. In ciuda numelui, pe insula este foarte frig si desi exista mici plaje, apa lacului e prea rece pentru a face baie in aceasta perioada a anului.

Pe barca intre Copacabana si Isla del Sol

Isla del Sol

Ruine incase din Isla del Sol

In partea peruana, aproape de orasul Puno, lacul este acoperit de trestii totora si aici exista oameni care inca traiesc pe insule plutitoare facute din astfel de trestii.

Drumul cel mai periculos din lume, cu bicicleta

2009-06-22T01:35:00.033+03:00

Din pacate, Bolivia are reputatia justificata de a avea drumuri proaste si periculoase, datorita combinatiei relief neprietenos + lipsa de fonduri pentru asfaltari.

Unul dintre aceste drumuri (numit pompos "cel mai periculos drum din lume" sau "drumul mortii") incepe aproape de La Paz, din La Cumbre (4800 m altitudine) si ajunge in Yolosa (1200 m altitudine), distanta totala fiind de 64 de km (jumate pe asfalt, jumate pe pietris).

In urma cu cativa ani, Bolivia a obtinut un imprumut extern pentru a construi un alt drum intre cele 2 orase si azi drumul vechi e folosit doar de biciclisti in cautare de "senzatii tari".
Agentiile turistice din La Paz iti inchiriaza biciclete (de calitate mai buna sau mai proasta) si echipament si te duc cu masina pana la 4800m, de unde apoi esti liber sa te dai la vale:) Nu e greu din punct de vedere al efortului (gravitatia isi face efectul) si nici extrem de periculos (desi din grupul nostru cineva si-a incheiat excursia julit tot), e important doar sa tina franele :)

Totusi, alergand la vale pe portiune neasfaltata, iti dai seama de ce e numit "drumul mortii": e ingust (in unele parti de abia e suficient de lat pentru un autobuz), curbele sunt periculoase si fara vizibilitate, iar in cea mai mare parte a timpului de o parte a drumului e peretele muntelui, iar de cealalta, prapastia. Crucile de pe margine (foarte frecvente) indica locurile unde masini sau autobuze s-au prabusit.

Din fericire, localnicii folosesc azi drumul nou si se uita amuzati la gringos (turistii straini) care prefera sa se dea cu bicicleta pe drumul vechi :)

Mie mi-a placut foarte mult drumul (desi am mers foarte incet) si cel mai mult mi-a placut cum treptat peisajul din jur se schimba: la 4800 m era frig, batea vantul si varfurile muntilor erau golase; la 1200 de m, eram deja in jungla boliviana, fiind cald si plin de vegetatie.

Am ramas 3 nopti in Coroico (un sat aproape de Yolosa) pentru ca aici e clima mult mai placuta decat in La Paz.

Aici am avut ocazia sa vedem pe langa banani si tufisuri de cafea, plantatii de coca (planta din care se face cocaina). Coca e legala in Bolivia - frunzele se consuma, fie sub forma de ceai, fie se mesteca direct; in schimb, cocaina e ilegala.

Tianhuanaco

2009-06-17T18:36:00.016+03:00

Pana in secolul 19, povestea pe care incasii le-au spus-o spaniolilor conform careia ei ar fi avut singura civilizatie din America de Sud si ca restul populatiilor erau salbatice a fost universal acceptata. Apoi, cercetarile arheologice au dat la iveala urme ale altor civilizatii la fel de interesante si avansate. Astfel, la 60 de km de La Paz si 15 km de lacul Titicaca, s-a descoperit centrul ceremonial si religios al civilizatiei Tiahuanaco, care pare sa fi existat din anul 200 i. Hr. pana in anul 1200 e.n. cand a disparut in mod misterios.

Piramida Akapana

Templete Semisubteraneo

Kalasaya

Situl este considerat cel mai bun exemplu de arhitectura megalitica precolumbiana. Multe din structuri s-au distrus sau au fost jefuite (spaniolii au furat aurul de pe Puerta del Sol si au folosit pietrele din sit pentru a construi o biserica in stil renascentist, in apropiere), totusi ce a ramas este interesant si este o schimbare binevenita dupa agitatia din La Paz.

Puerta de Sol (detaliu)

Structura megalitica din interiorul Kalasaya (la picioarele statuii se faceau sacrificii animale)

El Fraile

Biserica din satul Tiahuanaco

La Paz

2009-06-15T19:33:00.021+03:00

La Paz este capitala cea mai "inalta" din lume: centrul e la 3600 de m altitudine, in timp ce alte cartiere trec de 4000 (El Alto). Ca si celelalte orase boliviene, si acesta e foarte agitat: pe strazile inguste trec in viteza microbuze, iar cholitas (doamne care poarta imbracaminte traditionala) vand de toate pe marginea drumului: fructe, carne, peste, lana sau tesaturi.

La Paz vazut din El Alto

Microbuze pe strazile din La Paz (fumul si zgomotul nu sunt redate :))

Strada urcand spre El Alto

Che Guevara a fost omorat in Bolivia; azi este o figura populara printre bolivieni (din nefericire artistii nu au fost foarte inspirati :))

Biserica San Francisco

Bolivienii sunt foarte mandrii de traditiile lor - aici sarbatorind Anul Nou Aymara

Magazine si marfuri exotice din cartierul turistic din La Paz

Una din pietele cele mai ciudate este Mercado de Hechiceria (Piata Vrajitoarelor), unde se vand printre altele fetusi de lama, carapace de broasca testoasa, amulete pentru noroc sau plante medicinale care vindeca boli ale corpului, dar si ale sufletului (tristete, invidie, gelozie). Daca cineva isi construieste o casa noua atunci trebuie sa-si ingroape un fetus de lama sub prag pentru a fi protejat de Pachamama, zeita Pamantului. Lui Ekeko - zeul norocului si al bunastarii- trebuie sa i se aduca ofranda obiecte in miniatura: o casa, o masina, un camion sau chiar o diploma, iar in mai putin de un an credinciosii vor primi obiectul respectiv in marime naturala :)

Mercado de Hechiceria

Ekeko, zeul norocului

Potosi si Sucre

2009-06-10T18:28:00.026+03:00

Dupa experienta Uyuni, cu greu se putea mai rau. Desi mai interesante si mai frumoase, urmatoarele orase in care am fost, Potosi si Sucre, nu au ridicat cu mult standardele pentru orasele boliviene. Aflate la inaltimi foarte mari, Potosi la 4070 m si Sucre la 2800 m, ambele sunt orase foarte poluate de fumul inecacios al masinilor si microbuzelor japoneze, care par toate la mana a doua. Turistii vin insa aici pentru arhitectura coloniala, bine conservata din centrul oraselor.

Dintre cele doua, Potosi are o istorie mai interesanta, in timp ce Sucre are avantajul unei clime mai normale (e mai cald :)). In timp ce Sucre are o importanta mai mare pentru istoria Boliviei, aici fiind semnata de catre Simon Bolivar declaratia de infiintare a republicii, Potosi este orasul care a avut un impact mai mare asupra istoriei lumii, unii specialisti apreciind ca argintul descoperit aici a stat la baza capitalismului. Pe scurt, legenda spune ca un indigen Diego Huallpa a descoperit argint pe Cerro Rico (Varful Bogat) in timp ce-si pastea lamele. Intr-un fel sau altul, spaniolii au aflat, iar orasul nou creat in 1541, Potosi, a ajuns sa aiba 160.000 de locuitori pe vremea in care Parisul si Londra aveau sub 100.000. Timp de trei secole, spaniolii au extras argint de aici, suficient, dupa spusele unora, sa construiasca un pod din Potosi pana in Spania. Argintul era atat de banal in Potosi, incat nobilii locali aveau pana si oala de noapte din pretiosul material. Dar cum toate lucrurile au un final, argintul s-a terminat si caderea mondiala a pretului argintului a dat ultima lovitura orasului.

Azi mai exista putini mineri care cauta, in conditii de munca foarte grele, sa dea lovitura. De-a lungul timpului insa, spaniolii au folosit un numar impresionant de sclavi pentru munca in mine. Se estimeaza ca in jur de 8 milioane de indigeni si africani au murit datorita conditiilor inumane de munca (se lucra cate o luna fara a iesi la lumina zilei) si a mediului toxic. Azi in oras au ramas doar cladirile si bisericile coloniale, martore ale maretiei apuse de demult.

Potosi:

La Moneda, cladirea unde argintul era batut in monede

Biserica San Lorenzo

Manastirea Santa Teresa

Cerro Rico

Torre de la Compaña de Jesus

Biserica San Bernando

Plaza del Estudiante

Sucre:

Simon Bolivar, care a dat si numele Boliviei

Catedrala Metropolitana

Prefectura

Strada din Sucre

Metoda traditionala de tesut

Uyuni, Bolivia

2009-06-06T01:16:00.011+03:00

Chiar la iesirea din salar, am observat in distanta mai multi oameni care pareau ca muncesc; cum au vazut masinile (6 masini pline cu turisti), au venit spre noi si au inceput sa discute cu soferii. Am aflat asa ca in Uyuni este o greva generala si ne-au cerut o suma mica de bani, ca sa putem sa trecem (noi am dat 1 dolar).

Pana aici, totul bine si frumos, am plecat mai departe spre oras. La cativa km mai incolo am dat de un alt grup si mai mare de care nu am mai putut sa trecem. Ne-au zis ca masinile nu au voie in oras si ca daca vrem putem sa mergem pe jos cu bagajele. Cum cealalalta optiune era sa ramanem acolo, am plecat cu rucsacii in spate spre Uyuni :).

Matei cara si rucsacul meu :)

In Uyuni, strazile erau pustii, restaurantele si magazinele erau inchise (normal, toti locuitorii erau la marginea orasului blocand drumul) - mi-a lasat impresia unui oras fantoma. Am aflat de la alti turisti ca nu se poate iesi sau intra in oras datorita grevei generale. Situatia noastra era si mai complicata pentru ca aveam nevoie de viza si biroul de Migracion era si el in greva :). Pana la urma am reusit sa cumparam viza (50 de dolari de persoana) si am aflat ca sunt unele restaurante care servesc mancare - pe furis, pentru ca altfel patronii ar fi considerati spargatori de greva :).
Desi fiecare persoana avea o poveste diferita asupra motivului grevei, doleanta principala era asfaltarea unui drum pana in Uyuni.

Primaria, locul unde s-au tinut negocierile

Protestatarii

Unii localnici erau mai putin interesati de greva

Noi am stat in Uyuni 2 zile, altii in schimb erau blocati de o saptamana. Cand in cele din urma blocada s-a terminat, ne-am inghesuit cu totii spre autobuze, pentru a pleca :). Din nou, depinde pe cine intrebai, aflai o alta varianta despre ce s-a intamplat: localnicii credeau ca drumul va fi asfaltat, turistii stiau ca blocada a fost ridicata pentru o zi.

Turisti asteptand sa plece

Autobuzul cu care am scapat din Uyuni (sus, sunt bagajele) :)

Salar de Uyuni, Bolivia

2009-06-06T00:45:00.063+03:00

Din San Pedro de Atacama, care se afla la cativa km de granita cu Bolivia, am plecat cu masina spre cel mai apropiat oras bolivian, Uyuni. Desi drumul a fost greu (nu exista drum propiu zis) si a durat 3 zile si 2 nopti, pesiajele au fost extraordinare si diferite fata de tot ce am vazut pana acum. Datorita altitudinii mari (intre 3600 m si 4800 m), frigului si a lipsei apei potabile zona nu este foarte populata, iar peisajele par de pe alta planeta.

Imediat dupa granita, am ajuns la Laguna Verde (4400 m), in care se reflecta majestuos vulcanul Licancabur. Culoarea verde-turcoaz se datoreaza compozitiei: plumb, sulf, arsenic si carbonat de calciu. Laguna e foarte mica si malul e acoperit de o spuma alba, maturata in continuu de vantul care nu se opreste niciodata. Desi temperatura "apei" e de -30 de grade, laguna ramane lichida datorita presiunii atmosferice si a vantului.

Urmatoarea oprire a fost la izvoarele termale Puritima, aflate pe un camp preserat cu ochiuri de apa inghetata si damburi de sare cristalizata. Se poate face si baie (e amenajata o mica piscina in aer liber), dar pentru ca era foarte rece afara nu am mai testat calitatile terapeutice ale apei :)

La 4800 m am dat de un camp de geizere (numit Sol de Mañana), unde apa amestecata cu sulf tasneste din pamant la 90 grade.

Continuand drumul si coborand pana la 4400 m, am ajuns la Laguna Colorada - unde am si dormit in prima noapte. Laguna e minunata: datorita faptului ca e plina de tot felul de minerale, are culori combinate: in unele parti e roz sau rosie, iar in altele verde, albastra sau alba. Tot datorita mineralelor, lacul e plin de alge, cu care se hranesc pasarile flamingo. Privelistea iti ia rasuflarea, si la figurat, dar si la propiu, pentru ca la 4400 m altitudine corpul resimte din plin concentratia mica de oxigen din aer.

Noaptea a fost extrem de frig si in camere nu exista sobe, pentru ca nu exista nici combustibil pentru ele: singura urma de vegetatie fiind smocuri de iarba cu care se hranesc lamele. Evident, apa de la chiuveta era si ea ingrozitor de rece si nu exista dus :)

A doua zi, imediat dupa laguna, am continuat sa coboram si am trecut printr-un desert (Desierto Sioli) cu roci vulcanice in forme ciudate.

Arbol de piedra, in desertul Sioli

Urmatorii 170 km au fost pe un drum extrem de prost (chiar mai prost ca pana atunci), iar in unele momente am avut impresia ca masina nu mai face fata, dar soferul / ghidul nostru s-a descurcat foarte bine.

Am vazut alte 4 lagune, la fel de frumoase ca Laguna Colorada, dar fara pasari flamingo; muntii si vulcanii din jur sunt si ei foarte colorati si parca era un pic mai multa vegetatie, pentru ca am vazut mai multe vicuña - animale care seamana cu lamele, dar sunt salbatice.

In sfarsit, spre seara, am ajuns intr-un satuc (San Juan, 3600 m), aflat aproape de un camp de sare si am dormit aici a doua noapte, intr-un hotel de sare :) Peretii, mesele, paturile si scaunele sunt facute din blocuri de sare. A fost un pic mai bine decat cealalata noapte (am avut dus cu apa calda - o minune :) ) , dar a fost tot frig si tot a trebuit sa folosim sacii de dormit :)

A treia zi am intrat in Salar de Uyuni - cel mai mare depozit de sare din lume (doar 10 miliarde de tone de sare). Si aici, peisajul pare din alta lume: sarea se intinde cat vezi cu ochii, formand hexagoane pe jos; din cand in cand albul e intrerupt de mici insule de pamant si pietre, unde cresc cactusi gigant.

Ne-am oprit si noi la o astfel de insula, Isla Incahuasi, aflata aproape de orasul Uyuni.

Locuitorii de aici extrag sarea pentru a o vinde - metoda de extractie fiind relativ simpla: se face o gramajoara de sare si apoi se lasa pana cand orice urma de apa se depune la baza gramezii; in acest moment sarea e pura si e buna de mancat :)

Pana aici totul mi s-a parut minunat si chiar eram incantati de cat de bine a mers turul de 3 zile. La iesirea din salar, aproape de Uyuni, au inceput problemele, pe care nu le anticipasem :)

Urmatorul post este despre Uyuni si intrarea noastra spectaculoasa in oras :)